Arestat preventiv, baronul Căncescu a fost suspendat din funcția de șef al CJ Brașov

Arestat preventiv, baronul Căncescu a fost suspendat din funcția de șef al CJ Brașov
Publicat: 27/10/2014, 17:34

„În cursul acestei dimineți am primit de la Înalta Curte comunicarea oficială privind arestarea d-lui Căncescu și, conform prevederilor legale, am emis ordinul de suspendare a acestuia din funcția de președinte al Consiliului Județean, pe care l-am comunicat imediat și CJ – ului. Urmează acum ca, în cel mai scurt timp, consilierii județeni să se întrunească într-o ședință pentru a-l desemna pe cel care va prelua provizoriu funcția de președinte”, a declarat pentru Gândul prefectul Brașovului.

Respectiva ședință a fost convocată pentru marți, când înlocuitorul baronului Căncescu va fi ales dintre cei doi vicepreședinți ai CJ-ului, Mihai Pascu (PC), și el urmărit penal în dosarul de corupție al lui Căncescu, și Mihai Popa (PSD), căruia Căncescu îi și delegase, de altfel, în urmă cu peste o săptămână, atribuțiile și dreptul de semnătură ca ordonator principal de credite.

Cum însă perspectiva de a instala, fie și interimar, un pesedist în funcția de președinte nu este câtuși de puțin pe placul majorității PNL-PDL din C.J. Brașov, surse din cele două partide dau ca „foarte probabilă” varianta revocării din funcție, la ședința de marți, a vicepreședinților Pascu și Popa și înlocuirii acestora cu un consilier liberal și unul pedelist, urmând ca apoi reprezentantul PNL să fie votat președinte interimar.

Pe lângă suspendarea din funcția de șef al CJ-ului, Căncescu a pierdut, pe durata arestării preventive, și calitatea de președinte al PNL Brașov, după o ședință „cu scântei” desfășurată în week-end-ul trecut sub conducerea secretarului general al partidului, Marian Petrache, în locul său fiind desemnat consilierul județean Claudiu Coman, șeful organizației municipale PNL Brașov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Primele rezultate oficiale parțiale din turul I sunt uluitoare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online